Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare, decizia nu este definitivă

Udrea a spus, la ieşirea din sala de judecată, că nu a avut nicio ezitare în declaraţii de când a început această "nebunie".

0
766

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au dat, marţi, sentinţa în dosarul „Gala Bute”, în care fostul deputat Elena Udrea este acuzată, printre altele, de luare de mită şi abuz în serviciu.


Rudel Obreja a fost condamnat la 5 ani de inchisoare cu executare, Gheorghe Nastasia a primit o pedeapsa de 4 ani de inchisoare, iar Ana Maria Topoliceanu a fost condamnata la 3 ani de inchisoare cu suspendare, in timp ce fostul ministru al Economiei Ion Ariton a fost achitat.

De subliniat este faptul ca Udrea a fost condamnata pentru luare de mita si abuz in serviciu, fiind achitata pentru tentativa la folosirea de documente ori declaratii false pentru obtinerea pe nedrept de fonduri europene.

De asemenea, Elena Udrea trebuie sa restituie 8,1 milioane de lei catre Autoritatea Nationala pentru Turism, precum si 900.000 de euro catre doi martori. Totodata, instanta a dispus confiscarea unei sume de aproximativ un milion de lei de la fostul ministrul al Dezvoltarii si Turismului.

In plus, Udrea trebuie sa achite cheltuieli judiciare de 20.000 de lei, la fel si Rudel Obreja. Ceilalti inculpati, mai putin Ion Ariton, sunt obligati sa plateasca 15.000 de lei cheltuieli de judecata.

LĂSAȚI UN MESAJ