Emmanuel Macron a fost investit oficial președinte al Franței

Macron a devenit cel mai tanar presedinte francez din istorie.

0
737
Emmanuel Macron este noul președinte al Franței

Francois Hollande i-a predat ştafeta la Palatul Élysée lui Emmanuel Macron, care a fost învestit, duminică, în funcţia de preşedinte al Franţei, Macron devine astfel al 25-lea şef de stat din Hexagon, dar şi cel mai tânăr conducător al Republicii.

„Astăzi, în această duminică, 14 mai, și în acest moment precis vă preluați funcțiile.

Vă transmitem cele mai sincere felicitări”, a declarat președintele Consiliului Constituțional, Laurent Fabius, după ce a reamintit rezultatele celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale în cadrul cărora Macron a obținut 66,10% din voturi în fața contracandidatei Marine Le Pen (Frontul Național, 33,90% din voturi).

În discursul de învestitură, Macron, 39 de ani, a declarat că francezii au ales „speranța și spiritul de cucerire”.

El a promis de asemenea că „Europa va fi refondată și relansată”.

”Responsabilităţile pe care mi le-au încredinţat sunt o onoare de a cărei gravitate îmi dau seama (…). Lumea are nevoie de ceea ce franţuzoicele şi francezii au învăţat-o întotdeauna: îndrăzneala libertăţii, exigenţa egalităţii, voinţa fraternităţii”, a declarat Macron în discursul său de învestire.

”De decenii, Franţa se îndoieşte de ea însăşi: ea se simte ameninţată în cultura sa, în modelul său social, în credinţele profunde, ea se îndoieşte de ceea ce a făcut-o. iată de ce mandatul meu va fi ghidat de două exigenţe. Prima va fi de a le reda francezilor această încredere în ei, de prea mult timp slăbită”, a adăugat şeful statului.

”Eu îi voi convinge pe compatrioţii noştrii că puterea Franţei nu este în declin, ci că ne aflăm în pragul unei extraordinare renaşteri, pentru că ţinem în mână toate atuurile care vor face şi care fac marile puteri din secolul al XXi-lea”, a mai spus acesta.

”Din acest motiv, eu nu voi ceda nimic în angajamentele luate în faţa francezilor”, a dat asigurări Macron.

Emmanuel Macron, s-a nascut la 21 decembrie 1977, in localitatea Amiens din nord-estul Frantei.

A urmat cursurile de Filozofie la Universitatea Paris Nanterre si are un masterat in Afaceri publice de la Institut d’Etudes Politiques de Paris.

Dupa absolvirea École nationale d’administration (ENA) in 2004, Macron incepe sa lucreze in cadrul serviciului de Inspectie a Finantelor, dupa un an primind diploma de inspector.

LĂSAȚI UN MESAJ