Doamna Pandele Firea Vranceanu Gabriela vrea o nouă taxă pentru bucureşteni. „Vom ajunge să nu mai putem circula cu BMW-ul normal

0
1600

Primarul general Pandele Vranceanu Firea a declarat, că va demara un sondaj de opinie în care îi va întreba pe bucureşteni dacă sunt de acord ca Primăria să pună o nouă taxă pentru maşinile care tranzitează centrul Capitalei, ca urmare a faptului că Bucureştiul „a fost invadat de rable“ după ce taxa de mediu a fost eliminată de PSD, partid din care face parte şi edilul. Valoarea taxei încă nu a fost stabilită.

Cand circuli in limuzine de zeci de mii de euro este normal sa nu mai ai loc de rablele Romanilor.

Ce Roman intreg la cap va fi de acord cu introducerea de noi taxe…..sa ne fereasca Dumnezeu daca acest sondaj va fi unul pozitiv.

„În săptămânile următoare, vom avea o consultare populară, prin asociaţiile de proprietari şi prin primăriile de sector, de asemenea, va fi şi un sondaj de opinie, în care dorim să-i întrebăm pe bucureşteni dacă ar fi de acord, având în vedere creşterea numărului de maşini înmatriculate în Bucureşti, cu aproape 50.000 doar în acest an, şi ca urmare a eliminării taxei de mediu, să se introducă, pentru zona centrală, aşa cum se întâmplă în toate marile Capitale europene, o taxă de mediu. Nu avem stabilită valoarea, se fac acum nişte calcule. Nu aş vrea să iau această decizie, care, cel puţin la început, e nepopulară, fără o consultare largă a bucureştenilor. Vreau să ştiu care este părerea lor. Dacă ei sunt de acord, în marea lor majoritate, iar consultarea publică va fi transparentă – va fi şi online, va fi şi prin chestionare- vom introduce această taxă“.
Gabriela Firea spune că noua taxă se impune ca urmare a faptului că a scos taxa de mediu la începutul anului, iar Capitala a fost invadată de „rablele“ din Europa.
Însă eliminarea taxei de mediu a fost propunerea PSD, partid din care face parte şi Firea.
„Vom ajunge ca în Bucureşti să nu mai putem circula.
Nimeni nu vrea să renunţe la maşina mică, locurile de parcare sunt cele pe care le ştiţi, scoţându-se taxa de mediu au venit iarăşi toate rablele din Europa în România şi în special în Capitală. Nu putem continua aşa, nu avem cum să mergem pe acest drum. Oricâte măsuri ar lua o Primărie, tot sufocaţi suntem“, a adăugat Firea. Gabriela Firea explică de ce vor fi eficiente cele 22 de firme din subordinea Primăriei Capitalei.

Poate ne spune si noua doama primar cate muzee si case memoriale,teatre si institutii de cultura administreaza primaria capitalei,si cum.
Ne intereseaza un bilant financiar,daca merg pe plus sau pe minus.Este normal atata timp cat aceste institutii functioneaza pe banii cetetenilor,bineanteles ca ne v-om lovi de aceeasi tacere.

LĂSAȚI UN MESAJ